joi, 29 octombrie 2015

Scandalul UMF Iasi: Ambasada Frantei din Romania avertizeaza ca situatia este periculoasa pentru reputatia studiilor medicale din Romania



Ambasada Frantei in Romania anunta ca urmareste "cu atentie evolutiile in curs de desfasurare la Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, in special ca urmare a publicarii recente a noii liste de studentii straini admisi in primul an". Amintim ca scandalul UMF Iasi a debutat cu convocarea de catre Ministerul marocan de Externe a ambasadoarei Romaniei in Maroc, pentru a explica de ce au fost retrasi de pe listele de admisi 45 de marocani, inscrisi in primul an la Medicina din Iasi.

Luni, conducerea UMF Iasi a anuntat ca terminat de reevaluat cele 951 de dosare depuse de studenti straini pe locurile cu plata in valuta si a publicat noua lista cu studentii care pot sa se inscrie pana in 2 decembrie. Dupa reevaluare, reprezentantii Universitatii au spus ca exista 18 studenti ale caror punctaje au fost initial modificate "din pix" si care se regasesc si pe listele finale, relateaza aceeasi agentie de presa.

Citeste comunicatul integral remis astazi de Ambasada Frantei in Romania

Ambasada Frantei in Romania si Institutul Francez urmaresc cu atentie evolutiile in curs de desfasurare la Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, in special ca urmare a publicarii recente a noii liste de studentii straini admisi in primul an. O permanenta a fost deschisa la Institutul Francez din Iasi, pentru a-i primi pe studentii francezi si parintii lor.

Autoritatile franceze au fost informate cu privire la dificultatile studentilor francezi si de alte nationalitati, precum si despre eforturile autoritatilor nationale competente in vederea remedierii acestei situatii.

Ambasadorul s-a intalnit de mai multe ori cu autoritatile nationale responsabile, inclusiv cu ministrul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, domnul Sorin Mihai Cimpeanu. In special, domnia sa a atras atentia asupra situatiei studentilor seriosi care au inceput cursurile, si care, in prezent, ca urmare a unei noi evaluari a dosarului lor au aflat ca numele lor nu mai apar pe noua lista de admitere. Aceasta situatie determina neintelegere, chiar disperare in randul studentilor afectati.

Ambasadorul si-a exprimat sprijinul pentru procesul de redresare a Universitatii initiat de autoritatile nationale si in special de domnul ministru Sorin Cimpeanu. Acest demers este esential pentru a evita repetarea situatiei actuale. O astfel de situatie este si periculoasa pentru reputatia studiilor medicale din Romania.

De aceea, ambasadorul si-a exprimat, de asemenea, sprijinul sau pentru autoritatile nationale competente din Romania, astfel incat acestea sa invite universitatea la un dialog clar si transparent cu studentii.

Ambasada Frantei spera ca, inca de la numirea in curand a noului rector, se va putea relua dialogul pe aceste baze intre Universitatea din Iasi si studenti, cu sprijinul autoritatilor nationale competente.



Urmareste BZI.ro pe FACEBOOK.COM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu