marți, 14 februarie 2017

Clubul BAO Roman în zi de sărbătoare. Regal de arte marțiale și sportivi fericiți

Clubul BAO Roman în zi de sărbătoare. Regal de arte marțiale și sportivi fericiți

clubul bao roman 1În fiecare an, pe data de 10 februarie, Clubul Sportiv Bao Roman își serbează ziua de naștere. Duminica, 12 februarie 2017, de la ora 11.00, s-au deschis din nou porțile de la Bao Roman.
Încă un an a mai fost adăugat în istoria acestui club romașcan, un loc unde s-au desăvârșit multe caractere, un loc unde medaliile și recunoașterea muncii se adună an de an, un loc unde sportul înseamnă spirit și energie.
La manifestare au fost prezenți peste 400 de participanți care au putut vedea ce înseamnă Qwan Ki Do ca sport și artă sportivă.
Manifestarea a durat două ore și a fost organizată pe patru ateliere: autoapărare, arme tradiționale, istoria Qwan Ki Do și a clubului Bao Roman, tehnici specifice.
În deschidere a fost dansul dragonului iar la încheiere, o scurtă demonstrație cu arme tradiționale. La sfârșit, poza de final, cu toți participanții.
Cei prezenți au primit cadou un odorizant auto cu însemnele Qwan Ki Do și a Clubului Sportiv Bao Roman. A fost o zi super reușită, în care s-au implicat toți membrii clubului de la mic la mare. Pentru aceasta le aducem mulțumiri tuturor”, a declarat Mihai Cristea, managerul Clubului BAO Roman.clubul bao roman 4
„Am participat cu drag la sărbătorirea împlinirii a 27 de ani de la înființarea Clubului BAO Roman, o manifestare foarte frumoasă unde s-a văzut o mare implicare, din punct de vedere artistic și organizatoric.
Sportul înseamnă sănătate! La Clubul BAO Roman m-au impresionat unitatea și echilibrul de care dau dovadă sportivii și i-am felicitat pentru activitate, o activitate intensă și cu vechime, la nivelul municipiului Roman”, a declarat primarul municipiului Roman Lucian Micu.
Istoria unui vis…istoria unei împliniri !
„Istoria Clubului Sportiv "BAO" Roman, începe cu mulți ani în urmă, mai precis pe data de 10 februarie 1990. Ca orice început a fost greu. Nu exista sală de antrenament, prima selecţie la care au participat în jur de 500 de persoane, a fost făcută într-un bazin fără apă din ştrandul oraşului. Chiar dacă aşa după cum am spus nu existau condiţii (cu mare greutate a fost găsită o sală pentru antrenament iar echipamentele erau inexistente) frecvenţa la cursuri era foarte mare, aproape că nu aveai loc să te mişti în sală.
clubul bao roman 2După cele două ore de antrenament, deşi epuizat fizic, erai pe deplin mulţumit şi abia aşteptai următoarea şedinţă, de fapt următoarea întâlnire cu QWAN KI DO-ul. Acest lucru se datora în cea mai mare parte celui care a adus QWAN KI DO-ul la Roman, domnului Diumea Valerică, centură neagră cu 4 dang, care a ştiut să-i fascineze pe practicanţii în devenire pe atunci, cu poveştile despre arta marţială pe care o preda cu atâta pasiune.
Odată cu trecerea timpului Clubul Sportiv „BAO" a devenit o imagine a Artelor Marţiale în oraşul Roman, fiind singura organizaţie de acest gen care şi-a desfăşurat activitatea fără întrerupere de la debut şi până în prezent, iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate.
În primul rând este un club bine organizat, ajungând în prezent să-şi desfăşoare activitatea în trei săli de antrenament, iar ca activitate extracuriculară QWAN KI DO ul a pătruns şi în câteva din grădiniţele din oraşul Roman. De-a lungul anilor o parte din învăţăceii de la începuturi au devenit instructori ai clubului, reuşind să scoată la iveală sportivi cu adevărat talentaţi, care au adus la Roman numeroase medalii atât din competiţiile naţionale cât şi cele internaţionale. clubul bao roman 3
Atât rezultatele obţinute în competiţii, zecile de centuri negre dobândite de sportivii clubului cât şi numărul mare de practicanţi prezenţi în mod constant la antrenamente, demonstreaza seriozitatea Clubului Sportiv „BAO" si ca acesta încearcă să arate adevărata valoare a Artelor Marţiale, promovând QWAN KI DO ul, un stil dinamic, eficient, spectaculos şi uşor accesibil tuturor indiferent de vârstă”, spune cu mândrie Mihai Cristea, coordonatorul Clubului Sportiv BAO Roman.
Adevăratul beneficiu al practicării Qwan Ki Do-ului este acela al formării unor indivizi bine echilibraţi atât din punct de vedere fizic cât şi psihic, pe care societatea să se poată baza. De asemenea, nu putem ignora că fondatorul metodei QWAN KI DO, THAI CHUONG MON – PHAM XUAN TONG ne spune că „a practica QWAN KI DO înseamnă să pătrunzi într-o metodă în care prietenia este deasupra tuturor consideraţiilor rasiale, politice şi religioase”.
Romanul Financiar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu