Radu Paraschivescu: „Talentul, iubirea şi fineţea îi îngăduie lui Michelle Cuevas să ştie scurtături spre inimile copiilor”

Radu Paraschivescu: „Talentul, iubirea şi fineţea îi îngăduie lui Michelle Cuevas să ştie scurtături spre inimile copiilor”

• Îndrăgita autoare de cărți pentru copii Michelle Cuevas, o autoare ale cărei cărți au fost traduse cu succes în peste 20 de țări, se va afla în perioada 30-31 martie în România, la invitația Grupului Editorial Art

• Detalii despre program, pe www.editura-arthur.ro, www.carteacugenius.ro. Accesul la evenimente este gratuit, în limita locurilor disponibile

​

Finalul acestei săptămâni este un prilej de bucurie pentru cei mai mici dintre cititorii din România: scriitoarea americană Michelle Cuevas, îndrăgita autoare de cărți pentru copii, vine în România.

Michelle Cuevas a devenit cunoscută cititorilor autohtoni în 2016, odată cu apariția ediției în limba română a volumului Confesiunile unui prieten imaginar. Memoriile lui Jacques Papier, o carte tradusă cu succes în peste 20 de țări, inclusă de revista Time în topul celor mai bune 10 cărți pentru copii al anului 2015 și aflată în curs de ecranizare.

Confesiunile unui prieten imaginar spune povestea lui Jacques Papier, un băiețel altfel decât ceilalți. Convins că toată lumea îl urăște, ignorat la școală de colegi și de profesori, Jacques Papier ar vrea să spună lumii întregi cât de tare îl doare inima. Ca să afle care sunt locul și rostul lui în lume, acesta pornește într-o călătorie la capătul căreia înțelege cât de mare este puterea prieteniei și a imaginației. 

„Michelle Cuevas își ia cititorii în serios. Lumea pe care o creează, plină de emoție și de fantezie, e un spațiu de joacă adevărat. Nu o joaca idealizată și idealizantă, ci una autentică, asemenea celei practicate de copii, care știe să reflecte încercările și greutățile din viețile lor. Michelle Cuevas este o scriitoare care cu multă ghidușie și istețime știe să abordeze terapeutic temele grele ale însingurării și tristeții fără nume din copilărie”, afirmă traducătoarea cărții, Laura Sandu.  

După succesul acestui prim volum în România, în 2017, la Editura Vlad și Cartea cu Genius, a apărut în traducere o nouă carte semnată de Michelle Cuevas, cu ilustrații de Erin Stead. Este vorba despre Destupătorul de Sticle din Ocean, un volum care a fost bestseller absolut în Statele Unite, fiind desemnată cea mai bună carte a anului de publicațiile Time, People, The Boston Globe.

O carte-obiect, a cărei grafică a fost realizată prin gravură în lemn, pasteluri uleioase şi creion, destinată cititorilor de toate vârstele, cu un personaj central memorabil: Destupătorul de Sticle, a cărui misiune este aceea de a găsi orice sticlă care pluteşte în ocean şi de a livra mesajul destinatarului.

Ediția în limba română a cărții a apărut în excelenta traducere a lui Radu Paraschivescu.

„Talentul, iubirea şi fineţea îi îngăduie lui Michelle Cuevas să ştie scurtături spre inimile copiilor. Şi nu-i vizitează cu mâna goală, ci cu o poveste tandră, dulce-amăruie, hazlie şi sensibilă: povestea unui poştaş marin de sticle cu scrisori, care pune în palma semenilor comori mai mari sau mai mici. Şi care vrea să fie şi el, măcar o dată, cel care primeşte”, a mărturisit acesta.  

---

Vizita lui Michelle Cuevas în România include trei evenimente dedicate copiilor (Ploiești: vineri, 30 martie, ora 12:30, Teatrul pentru Copii Ciufulici / București: Atelier în limba engleză cu Michelle Cuevas, vineri, 30 martie, ora 18:00, Librarium TNB + Prezentare de carte în prezenţa autoarei și spectacol-lectură, sâmbătă, 31 martie, ora 12:00, Cărturești Carusel) și o dezbatere care reunește profesioniști, autori de carte pentru copii și ilustratori (sâmbătă, 31 martie, ora 18:00, Muzeul Național al Literaturii Române – sediul Expozițional din str. Nicolae Crețulescu nr. 8).

--

www.headsome.ro

str. Vasile Lucaciu 27 

sector 3, Bucureşti, cod. 030691

0722-609.478

Înfrângerea cât un milion de victorii - Dil Leyla la One World Romania, 2018

Cizre e un oraş din sud-estul Turciei, lângă graniţa cu Irak şi lângă cea cu Siria, locuit preponderent de kurzi. În 2014, Leyla Imret a devenit, la 27 de ani, cel mai tânăr primar al unui oraş turcesc. Povestea ei e spusă de Dil Leyla, documentarul nemţoaicei de origine turcă Asli Özarslan.

Exemplul tinerei kurde ajunsă primar nu a fost singular, ci parte a unei strategii pe care HDP, principalul partid pro-kurd din Turcia, a aplicat-o cu succes în mai multe oraşe din partea estică a ţării, care au ajuns să fie conduse de femei-primar. Leyla Imret a fost însă cea mai tânără dintre ele şi singura care a ales să se întoarcă din Germania (avea un job şi un apartament la Bremen), în regiunea natală.

Pornit cu intenţia de a documenta încercarea Leylei de a aduce normalitatea într-un oraş sărac, devastat de anii de conflict armat dintre rebelii kurzi şi armata turcă, Dil Leyla a fost deturnat, după doar câteva luni de filmare, de cele două blocade impuse asupra oraşului de autorităţile turce de-a lungul anului 2015, blocade care au încheiat perioada de relativă acalmie din zonă.

Silită să părăsească Cizre, Asli Özarslan şi echipa ei (din care a făcut parte şi românca Ana Branea, responsabilă de montaj) şi-au gândit a doua jumătate a filmului ca un melanj între reportajele difuzate de televiziuni locale şi filmări cu rudele Leylei din Bremen, aşteptând înfrigurate veşti de la restul familiei. Abia spre final, Özarslan revine în preajma eroinei, pe care o descoperim fugară prin propriul oraş, de la a cărui primărie fusese demisă printr-un act abuziv al statului turc, având ca pretext un emblematic exemplu de fake news.

La 4 ani de la momentul la care a fost aleasă primar, Leyla Imret a plecat din Turcia, adăpostindu-se undeva în Uniunea Europeană, conform declaraţiilor făcute de regizoarea filmului la Q&A-ul care a urmat primei proiecţii a filmului din cadrul One World România 2018.

În imaginile filmate în urmă cu doi ani, Leyla apare obosită, încercănată, îngrijorată. Zâmbetul, siguranţa de sine, optimismul erau deja istorie. Cum istorie este, măcar pentru viitorul apropiat, orice încercare de normalizare a situaţiei kurzilor într-o ţară în care blocadele de care a fost vorba mai sus s-au întâmplat în perioada regimului Erdogan dinaintea radicalizării. Ce o fi acum, e greu de imaginat.

După cum e greu de dat un verdict ferm anti- sau pro- în conflictul turc-kurd. Şi probabil că nici nu mai contează verdicte asupra trecutului. Tatăl Leylei Imret, idilizat fără o necesare contextualizare în film, a fost şeful local al PKK, aparent Partidul Muncitorilor din Kurdistan, în fapt secţiunea heavy-armed a taberei minoritare.

Leyla înţelege că terorismul nu duce nicăieri şi alege calea paşnică. Numele ei? Politica. Mult-detestata activitate, provocatoare de sictir în mai toată lumea civilizată, e sinonimă, în teatrele de război, cu pacea. Ce nouă ni se pare răul suprem este, pentru alţii, o formă de manifestare a binelui.

Fata stabilită la Bremen a ales să meargă contra curentului şi s-a reîntors în locul de unde toată lumea visează să plece. La câţiva ani distanţă, s-a recunoscut învinsă şi a plecat şi ea. Există, însă, pe lumea asta înfrângeri mai valoroase decât milioane de victorii.

Descarcă broşura One World Romania, 2018 aici..

Programul One World Romania, 2018

Pentru mai multe detalii, descărcaţi broşura din josul acestei pagini. Preţul biletelor este 10 lei şi se pot achiziţiona online aici, sau la casele de bilete ale oricărui dintre cinematografele la care au loc proiecţii.

(Clickl pe program pentru mărire)

Descarcă broşura One World Romania, 2018 aici..

Trei-patru palme pe obrazul gros al culturii şi educaţiei socialiste - Secvenţe

"Dacă n-aţi văzut filmul Secvenţe...(1982) în regia lui Alexandru Tatos, să-l vedeţi!... Mă întreb cum o fi trecut de cenzura comunistă..." se întreba zilele trecute, pe pagina ei de Facebook, o e-prietenă. Eeee... ce poveste ciudată a avut filmul ăsta!!

Era în 1981. Vasilica Istrate, instalată director la Casa de filme 4, avea o afacere comună cu DRP^[i]-ul: prieten, prozator şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor. Ea scrisese, iar el ţinea spatele şi dădea semnătura (prestigiul, influenţa, puterea), un scenariu-mamut despre începuturile Partidului Comunist din România. Rahatul (pardon de expresie) se numea "Zorii", era în două serii, cu un mega-buget... aşa, ca pentru o super-comandă socială, politică şi ideologică. Tot "Sirena" Vasilica l-a ademenit la acest proiect pe Alexandru Tatos. Cum a reuşit? Farmecele ei au fost doar de ordin strategic, dându-i asigurări că, după o asemenea ispravă, va fi văzut "altfel" (adică mult mai bine; nu ca Sergiu Nicolaescu, dar pe-aproape...) de conducerea de partid şi de stat, respectiv de liota de culturnici - cum se numeau activiştii din cultură şi artă, respectiv propaganda de partid şi de stat. Tatos nu era nici Daneliuc, nici Gulea - n-a zis nu. Nici da-ul lui nu cred că a fost prea răspicat... Ori că s-a aşteptat că filmul acela nu se va aproba... ori că, făcut şi cu banii luaţi (regizorii de film erau liberi profesionişti, lucrau pe contract), ar fi rămas cu ei în buzunar... În sfârşit, omul era delicat dar realist, tăcut dar profund... aşa, ca apele adânci şi aparent liniştite. Adevărul e că, cum-necum, el nu a avut filme interzise sau mutilate. Ştia cum să le facă, fără a-şi trăda vocaţia şi demnitatea. Ştia cum să manevreze ca să le treacă cu bine printre colţii cenzurii (Biroul 2, de la etajul al doilea al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste: "Martorii lui Dulea", adică Petru Anghel, Valentin Bâtlan, Oana Serafim - ultima alcătuire a vajnicului colectiv, uşuit în decembrie '89).

Cu "Zorii" cei pecerişti, ai cuplului Popescu-Istrate, lucrurile s-au înfundat greu, dar sigur: Partidul fugea ca de dracul de aspectele jenante: că "pionierii" erau o mână de speriaţi şi oportunişti, majoritatea alogeni, în solda Moscovei. Au jumulit temeinic, fără grabă, scenariul-mamut de vreo 200 de pagini, până n-a mai rămas nimic din el. Konec film, înainte chiar de a începe.

Dar asta a durat mult, iar Tatos o presa pe Vasilica Istrate că n-are din ce trăi. Aşa şi era... contractul s-ar fi semnat doar după aprobarea filmului. Aşa că, strânsă cu uşa şi nedorind să scape "clientul" atât de anevoie peţit, Coana Vasilica s-a descurcat: i-a dat să facă un scurtmetraj! Legea prevedea că debutanţii trebuiau să îndeplinească o asemenea condiţie, Tatos debutase de mult, dar... a mers. Astfel încât regizorul a scenarizat întâmplarea absolut reală (se petrecuse la un film al lui Piţa), în care doi moşnegi, pensionari din figuraţie, se nimeresc împreună la aceeaşi masă din fundul platoului de filmare. Pe vremuri, unul fusese comisar la siguranţă (Geo Barton), celălalt (Ion Vâlcu)- ilegalist; veritabil, nu dintre cei ridiculizaţi de Ghiţă Roll prin butada "Puţini am fost, mulţi am rămas!". Evident că, în ton cu politica şi manierele timpului, cel dintâi îi "fezandase" bine oasele, pe vremuri. Acum, iată, deveniseră egali, într-o figuraţie cu valoare emblematică - spre revolta victimei. Furia, explicaţiile, reproşurile consumă un conflict mocnit, neştiut de nimeni. Dar care, prin zgomotele şi prin adevărul lui, deranjează (la propriu şi la figurat) făcătura de mucava din prim-plan: un alt film de tip "param-pam-pam", cu ilegalişti eroi, sacrificii, dragoste şi recunoştinţă postumă şi eternă din partea societăţii... bla blauri...

Filmul acesta, cu titlul de producţie "Patru palme", avea o lungime absolut imposibilă: 40 de minute. Ce să faci, doar cu atât, într-o sală de cinema? Rămânea Televiziunea, dar... cred că dacă l-ar fi văzut vreun activist pensionar (cum s-a întâmplat cu Balanţa - romanul lui Băieşu), sau chiar Ceauşeştii... se demola TVR-ul, cu turn cu tot.

Aşa că, "Zorii" istrato-popescieni apunând definitiv, răsare în peisaj Curtea de conturi, în persoană! Căci "Palme"-le costaseră ceva parale, chiar dacă nu foarte multe, dar... banii şi pelicula statului, tovarăşi! Soluţia a fost, din fericire, una constructivă: să mai facă tovarăşul regizor încă una sau două bucăţi, într-un spectacol cinematografic coupé. Această găselniţă fericită rămâne marele merit al Vasilicăi Istrate. Iar ceea ce a rezultat de acolo - desigur, al lui Alexandru Tatos. A venit la Casa de filme cu alte două "secvenţe" - prima era "Telefonul", a doua - "Prospecţia", ambele tratând subiecte de planul al doilea, tulburător de autentice dar rămase anonime, spre deosebire de faţada falsă a filmelor aprobate să intre în producţie, apoi, când erau gata - băgate pe ecrane.

Pentru stăpânire, parabola era inconfortabil de evidentă, dar... dacă nu s-ar fi făcut că n-o pricep, rămâneau cu filmul în braţe. Aşa că au înghiţit hapul, asta după ce Casa de filme a întocmit justificări şi completări aduse din condei, în care cioara era vopsită măiastru: chipurile, "Patru palme" n-ar fi arătat mizeria umană reprodusă în malaxorul comunist ci, dimpotrivă: faptul că unii impostori, mărunţi şi neînsemnaţi pentru glorioasa familie a comuniştilor din România, se pretindeau eroi când, de fapt, în eroica perioadă a ilegalităţii, ei fuseseră nişte neica-nimeni, puşi apoi la punct şi la colţ de Tovarăşa Istoria. Asta le-a plăcut culturnicilor - adică, toţi comuniştii trecuţi la index de regimurile Dej şi Ceauşescu nu făcuseră, nu însemnaseră nimic, erau doar nişte mărunţi veleitari.

Aşa a apărut, a scăpat şi s-a difuzat această bijuterie cinematografică: fără zgomot, fără cenzură, fără scandaluri. Mai mult, filmul a fost invitat şi la un festival dedicat producţiilor de cinematograf independent din Statele Unite, şi selecţionat pentru păstrare la Muzeul de Artă Modernă din New York.

Pentru că avea "dosar prost" (fratele plecat în R.F.G.), regizorul nu a primit aprobarea - şi paşaportul necesar - spre a-şi însoţi şi prezenta opera într-un asemenea cadru prestigios. În locul său, a fost trimisă doamna Manuela Gheorghiu (Cernat), critic de film şi beneficiara unui dosar corespunzător.

Alte referinţe critice despre acest film:
http://aarc.ro/articol/secvente
https://www.ziarulmetropolis.ro/secvente-elogiul-ignoratilor/

---

[i] Dumitru Radu Popescu (nota LiterNet)

Brothers in arms. And other weapons - Rodnye / Rude

Rodnye. Adică, Rude. Cel mai recent film al rusului Vitaly Mansky. Proiectat la One World România 2018. La 2 ani după ce precedentul său titlu, Under the sun / Sub soarele partidului, deschidea acelaşi festival (într-o epocă în care One World umplea sălile, nu ca în arcticul martie 2018, când rândurile pline cu spectatori sunt mai rare decât orele cu plus în catastiful lui Celsius).

Mansky s-a născut la Lvov, adică, în URSS. Astăzi, mama lui şi bună parte din rudele sale locuiesc la Lvov, adică, în Ucraina. Altele sunt găsit în Simferopol. Adică, în Crimeea. Mă rog, Republica Autonomă Crimeea. Ceea ce înseamnă Ucraina. Sau, mai sigur, Rusia. Un unchi bătrân îi face pe americani de fascişti (!) dintr-un sat de lângă Doneţk. Mai corect, Republica Populară Doneţk, desprinsă din Ucraina pentru a deveni parte din Novorusia. Mai sigur, din Rusia. În fine, Mansky mai are un văr prin Odessa, Ucraina, care se mută, pe parcursul filmărilor, în Kiev, Ucraina.

Familia lui Mansky e, la origini, rusă (mă rog, o căutare atentă dezvăluie serioase rădăcini poloneze şi lituaniene). "Oricât de mult i-aş detesta pe ruşi şi oricât de mult ţin la independenţa Ucrainei, trebuie să recunosc că încă mai gândesc în rusă", admite o mătuşă din pro-occidentalul Lvov. "Dar măcar pe ăsta mic l-am dat la şcoală în ucraineană şi acum ştie perfect limba", continuă ea, dezvăluind serioasele diferenţe între cele două limbi, rusă şi ucraineană, pe care necunoscătorii le cam consideră a fi una singură.

Filmul se termină cu "ăsta mic" din vesticul Lvov plecând în armata obligatorie. Adică, pe frontul de est, în Novorusia. Acolo de unde se întorc, periodic, sicrie cu eroi de război. În cea mai bună secvenţă a Rudelor, tramvaiul încremeneşte pe o stradă cu piatră cubică, uşor-înclinată, din scăpătat-aristocraticul Lvov. Următoarele zeci de secunde sunt dedicate convoiului funerar care duce eroii la cimitir.

Toate rudele lui Mansky au păreri politice pe care le exprimă pasionant, vehement, abundent. Două verişoare îşi aruncă imprecaţii via skype pe ruta Simferopol-Lvov. În chestiune sunt Ucraina şi Rusia, idolii în spatele cărora cele două femei sexagenare îngroapă tot ce le-a unit cândva.

O altă familie din Simferopol ascultă discursul de Anul Nou al lui Putin, desface un spumant la miezul nopţii, apoi îngână imnul rus difuzat la televizor. Peste o oră, repetă ritualul, schimbând imnul rusesc cu cel ucrainean. La Kiev, revelionul soseşte cu o oră întârziere. Televizorul îngăduie călătoria din fotoliu.

Dar câte nu îngăduie televizorul! Bătrânul unchi de lângă Doneţk ştie tot pentru că se uită ziua şi noaptea întreagă, cu volumul aproape de maxim, la tv. Mătuşa din Simferopol îl priveşte pe Vladimir în aceeaşi noapte de Revelion pe un ecran mare plasat într-o piaţă înţesată de oameni. Pe ecranul din sufrageria mamei din Lvov, televiziunile de ştiri funcţionează non-stop.

Dintre cei care mai privesc realitatea şi dincolo de dreptunghiul pixelat, găsim surorile din Odessa, una localnică, cealaltă refugiată din calea războiului din Doneţk. O mătuşă din Lvov, locuind cu un câine recuperat de la hingheri după o ştire auzită la radio, mototoleşte posterul cu Nikita Mihalkov, pe care îl asimilează cu Moscova cea care a minţit-o o viaţă, până când s-a dumirit şi ea şi început să înţeleagă cum stau lucrurile. O verişoară din acelaşi Lvov povesteşte unei prietene, la o cafea, cum, până la urmă, pentru ea cel mai important e paşaportul şi faptul că poate pleca oricând.

Rude. Vitaly Mansky îi priveşte, îi întreabă, îi ascultă pe toţi cei de-un sânge cu el, cum pompos ne place să spunem. E atent, empatic, cald şi puţin ironic. Greu de spus cât se (mai) recunoaşte în ei. Uşor de spus cât ne mai recunoaştem în ei. În confuzia, sărăcia, cacofonia, vehemenţa, prostirea, mintirea, naivitatea, bunătatea lor. Adică, ale noastre.

Descarcă broşura One World Romania, 2018 aici..

I, Tonya - în deschiderea American Independent Film Festival, 2018, în prezenţa lui Sebastian Stan

S-au pus în vânzare biletele pentru proiecţia de deschidere a American Independent Film Festival care va avea loc în data de 27 aprilie 2018 la Cinema PRO, cu filmul I, Tonya (2017), despre cunoscuta patinatoare Tonya Harding, unul dintre cele mai lăudate filme ale anului.

Proiecţia va avea loc la ora 20:30 la Cinema PRO, iar filmul va fi introdus de unul dintre actorii principali, Sebastian Stan. După film va avea loc o sesiune de întrebări şi răspunsuri în cadrul căreia Sebastian va răspunde întrebărilor fanilor despre film şi nu numai. După sesiunea de întrebări şi răspunsuri, actorul va oferi autografe şi fotografii fanilor.

Sebastian Stan este un actor american de origine română, născut la Constanţa - care s-a afirmat tot mai mult în ultimii ani - fiind prezent pe genericul unor filme precum Martian, The Black Swan sau seria Captain America. I, Tonya este primul film de Oscar în care Sebastian Stan joacă rolul principal. Filmul, bazat pe o poveste reală, prezintă viaţa celebrei patinatoare Tonya Harding.

Totodată, se pot cumpăra bilete şi pentru alte două filme din festival, Wonder Wheel şi Lucky de John Carroll Lynch care vor fi prezentate în premieră exclusivă pe marele ecrane în România.

Wonder Wheel, cea mai recentă comedie a lui Woody Allen, va rula în data de 29 aprilie 2018 la Cinema Pro, de la ora 20:30. Filmul, considerat de presa americană cel mai bun film al lui Allen din ultimii cinci ani, îi are în distribuţie pe Justin Timberlake, Kate Winslet şi Juno Temple şi spune povestea a patru personaje ale căror vieţi se intersectează în mijlocul agitaţiei parcului de distracţii din Coney Island, undeva în anii '50.

Woody Allen - autorul unor filme iconice ca Zelig, Everything You Always Wanted to Know About Sex * But Were Afraid to Ask, a realizat peste 50 de filme în cariera sa - păstrându-şi cadenţa de un film pe an în ciuda vârstei şi a discuţiilor recente generate în lumea filmului American de scandalul Weinstein.

Cel de-al treilea film din primul weekend de festival la care spectatorii îşi pot rezerva deja bilet, Lucky, îl are în distribuţie pe David Lynch, reputatul autor al filmului Twin Peaks sau al Mullholland Drive. Lynch, care aici joacă sub bagheta unui alt Lynch, interpretează rolul excentricului Howard, unul dintre amicii lui Lucky.

Filmul este o scrisoarea de dragoste dedicată carierei şi vieţii actorului Harry Dean Stanton (Paris, Texas, 1984). Filmul a luat pe sus audienţa de la Locarno în 2017 unde a primit Premiul Juriului Ecumenic şi va fi prezentat la Bucureşti pe 28 aprilie 2018, de la ora 20:30 la Cinema Muzeul Ţăranului.

Biletele pot fi cumpărate pe Eventbook.ro şi în reţeaua Eventbook.
Programul proiecţiilor şi noutăţile despre filmele şi evenimentele din festival vor fi actualizate pe site şi pe pagina de Facebook American Independent Film Festival (@AmericanIFF).

American Independent Film Festival este organizat de Asociaţia Cinemascop, susţinut de Catena, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România şi UPC România
Proiect cultural finanţat de Centrului Naţional al Cinematografiei
Maşina oficială: BMW
Parteneri: Qreator by IQOS, Institutul Cultural Român, UPS România, CinemaPRO, Muzeul Ţăranului Român, Cinema Muzeul Ţăranului, RoImage, InterCom Film, Voodoo Films, Eventbook, Our Big Day Out, Asociaţia Sister
Parteneri media principali: Pro Cinema, Radio Guerrilla
Parteneri media: Adevărul, Dilema Veche, Radio România Cultural, Agerpres, Decât o Revistă, Elle, A List Magazine, Zile şi Nopţi, Nine O'Clock, Newsweek, News.ro, Ziare.com, Revista Cariere, Business 24, Scena 9, Glamour, Avantaje, IQads, Noizz, The Institute, LiterNet.ro, AaRC, CineFan, Senso TV, Ziarul Metropolis
Partener de comunicare: PiArt Vision

Testamentul lui Andrei Gheorghe: „Vă blestem să muriţi stând la coadă, să trăiți din salariu și să vă petreceți bătrânețea cu o pensie obișnuită!”

Testamentul lui Andrei Gheorghe. Celebrul prezentator a fost găsit în seara de 19 martie, în propria casă, fără suflare. În urmă cu câteva luni de zile acesta şi-a alcătuit testamentul, unul social, şi l-a postat pe una dintre reţelele de socializare. Cuvintele lui sunt de-a dreptul impresionante.  

Andrei Gheorghe milita pentru dreptate, pentru o viaţă mai uşoară a tinerilor, pentru respectarea legilor. În emisiunile pe care le-a realiza de-a lungul timpului,  la TV sau la radio, acesta aborda, în maniera care l-a consacrat, teme sociale de actualitate, devenind astfel și unul dintre cei mai incomozi jurnaliști de la noi. Andrei Gheorghe își susţinea punctul de vedere şi în mediul online, acolo unde era foarte activ. De altfel, tocmai această virulență a mesajului său a făcut ca, luna trecută, contul lui de Facebook să fie suspendat pentru o perioadă de 30 de zile.
Un astfel de mesaj acid, cu tema politică, dar cu rezonanță socială a fost postat de către Andrei Gheorghe în septembrie 2017.
Acesta scria că speranţele i-au fost năruite, îi blestema pe conducătorii României şi cu mâna lui i-ar fi băgat în puşcărie. Îi huleau să moară stând la coadă, să trăiască din salariu şi să aibă o pensie obişnuită. Evident, celebrul prezentator era nemulţumit de situaţia din ţara noastră. Lupta aşadar pentru dreptate, pentru un cadru social bun cătăţenilor.
„Sunt obosit. Am fost „generația de sacrificiu” și am crezut ca după un drum lung și greu o sa ajungem intr’o poiana cu soare si flori. Dar nu a fost așa. Drumul nu ducea nicăieri si intr’o zi sătui de foame si mizerie ne’am revoltat, ne’am ucis conducătorii si am crezut ca după un alt drum lung si greu o sa ajungem la malul unei ape dulci. Apa însă e salcie, terenul mlăștinos si cei mai nevolnici și netrebnici dintre noi se răsfață in calești scumpe, copiii lor ni se urca in cap și dansează țonțoroiul iar părinții noștri mor încet de piocianic. Frății fug scirbiti si’si caută fericirea in alte zări. Speranta a leșinat bătută de jandarmi, Infinitul lucrează la un mall iar eu imi număr firfireii și ma gândesc daca’mi ajung de o funie mai sănătoasă. In fata nu văd nimic decit bezna și întuneric, in jurul nostru doar mizerie și dezmăț și nu mai pot și nu mai am răbdare. Am inima uscata si’n gura gust de cenușă. Va blestem conducători ai României si’n pușcărie dacă v’as bagă pe toți, cu nimenea nu as greși. Va blestem cu spitalele, școlile, șoselele, șpăgile, infumurarile și prostia voastră agresiva. Va blestem sa muriți stind la coada, sa trăiți din salariu și sa va petreceți bătrânețea cu o pensie obișnuita, intr’un oraș obișnuit, cu doi copii obezi și beți in sufragerie și cu părinții in întreținere pe veci. Sint obosit și drumul nu se mai zărește.”, este mesajul lui Andrei Gheorghe din septembrie 2017.

Cauza morţii lui Andrei Gheorghe

Celebrul prezentator de radio Andrei Gheorghe a murit.  Acesta avea 56 de ani și, potrivit primelor informații, ar fi fost găsit fără suflare, în seara de 19 martie, în jurul orei 22.00, în baia locuinței sale din Voluntari. Totul a fost anunțat printr-un apel la 112. Acesta a murit în urma unui stop cardio-respirator. 
Foto: Facebook

Autor: Pirvu Cristina

Dilemă morală - Tatăl meu, preotul

Într-o incintă culturală incitantă (Apollo 111, str. Brezoianu, Palatul Universul, "pe scara din dos / în pivniţă jos"), secretele... secretele - cum suna cântecelul lui Dan Aldea din Elisabeta I a lui Ciulei^[i] - trec(e) pe la o altfel de spălătorie. Una specială, necesară, benefică: aceea a lucidităţii. A curajului de a privi adevărul în toată complexitatea şi - pornind de la această axiomă - în relativitatea sa. Adică exact ce nu acceptă fanii, căuzaşii, propagandiştii... sau cum li se mai spune.

Or, textul semnat de actorul Gabriel Sandu (publicat de LiterNet în volumul 5 din 5 piese de teatru, disponibil gratuit aici), tocmai asta propune. Inspiră. Declanşează. Şi îşi asumă, cu responsabilitate, consecinţele unui demers scormonitor, incomod, dificil, pe alocuri dureros. Pentru ipocriţi şi militanţii fanatici - poate chiar revoltător. Dar ăştia nu se pun (eu, unul, prefer să-i las în legea lor)... că au mintea atinsă. Sau chiar mai rău de-atât...

Sincer, când am auzit despre ce-i vorba, gândul m-a dus rapid şi bănuitor la ceva... foarte politically correct. Că tot se poartă cam peste tot. La Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu, un scenariu dramatic asumat de un (alt) Eugen Jebeleanu sub titlul Familii, se apropie foarte mult de această zonă de interes; a judecăţilor şi prejudecăţilor legate de diversitatea sexuală, de rolul şi dimensiunea, tot mai variabilă şi neconvenţională, a familiei. Tema se numără, ne place sau nu, printre cestiunile arzătoare la ordinea zilei, ca să nu ieşim nici aici de sub pălăria lui Nenea Iancu. La urma urmei, de ce nu? Tabu-urile reprezintă nimic altceva decât dovada unor limite pre şi prea stabilite.

Or, tocmai din acest unghi de vedere, piesa lui Gabriel Sandu, fără să facă gaură-n cer, vine, nu doar curajos, ci şi responsabil, atent la nuanţe şi consecinţe, evitând cu grijă (şi cu succes!) etichetările sau chiar condamnările, să privească lucrurile "pe toate părţile", ca să nu-i tot dau înainte cu această buruiană lingvistică, folosită excesiv şi pretenţios sub denumirea de "complexitate". Introducerea spectatorului în acţiune este directă, fără menajamente sau alte bibiluri de uvertură. Andrei, fiul unui preot ortodox de largă recunoaştere locală (într-un orăşel de provincie!) se întoarce acasă, la terminarea studiilor teologice universitare. Tatăl şi mama sa vin cu maşina să-l ia, cu bagaje cu tot, din apartamentul pe care l-a ocupat de-a lungul studenţiei, în Bucureşti. Bagaje, stres şi... Bostan - prietenul său de care ar urma să se despartă greu, cu durere în suflet. Şi care, dată fiind relaţia intimă ce-i leagă, nu poate fi prezentat, nici măcar arătat, în nici un caz, părinţilor. Mai ales tatălui-preot, om cu "frica lui Dumnezeu" şi cu multe alte idei clamate zgomotos, chiar cu autoritatea amvonului profesional. Ambiguitatea descoperirii lui Bostan (copil abandonat, crescut la un Centru de plasament) se petrece sub semnul ipocriziei provincial-profesionale a popii, trăncănitor asistat şi aprobat de gureşa şi apelpisita preoteasă din dotare; desigur, mama lui Andrei. Dintr-un fel de milă creştinească, plus ceva nebăgare de seamă, chipurile, cele două cupluri (hetero şi homo) pornesc împreună cu maşina Sfinţiei sale - tocmai dedulcit, în legea lui şi fărădelegea circulaţiei, cu câteva duşti zdravene din vinişorul la purtător din dotare. Ceasul rău... pisica neagră (şi altele asemenea, căci nu intră în discuţie voia Celui de Sus), popa automobilist loveşte şi omoară un om. Panică - pentru prestigiu, carnet şi celelalte consecinţe. Nicidecum pentru viaţa victimei, căruia nu i se acordă nici măcar o privire sau eventualul ajutor, ca să nu mai vorbim de Sfânta Cuminecătură. Marche-arrière şi... tot înainte. Ce răspundere, grijă creştinească, sentimentul vinovăţiei sau al responsabilităţii ori, Doamne fereşte, ceva regrete? Frica. Fuga nu e glorioasă, dar e sănătoasă. Aşa rămâne Bostan, partenerul fiului Andrei, în custodia milostivă a sfintei familiei. De fapt, e ţinut aproape... nu care cumva, lăsat de capul lui, să meargă şi să spună de accident! Şi astfel, familia prelatului se măreşte, la modul cel mai ciudat cu putinţă. Cum să nu-şi bage Necuratul coada, în continuare? Orăşelul (poate un fel de Adjud, Ţăndărei, Feteşti Videle, sau altele asemenea) trepidează, activistic, şi dă în clocot pentru întocmirea şi semnarea unor liste de susţinere a familiei tradiţionale. Adică Partidul îi oferă Bisericii (pentru intimi: BOR) ocazia unui troc pe cât de oportunist, pe atât de lipsit de sens: Voi strângeţi semnături de la enoriaşi şi.... cine mai pică; noi ne facem că lucrăm şi că sprijinim (şi dă-i!... şi luptă!!) nimic altceva decât cel mai banal truism din lume şi din sfânta Constituţiune: familia formată numai dintr-un bărbat şi o femeie. Oricât de demagog, impostor, ipocrit ar fi dumnealui, urmaşul lui Adam; şi oricât de unsă cu toate alifiile, de laşă sau de viperă ar fi dumneaei - coborâtoarea din Eva.

Suprapunerea celor două direcţii narative se produce aproape de la sine, fără ca cineva să fie vinovat de asta; nici măcar autorul, pentru care tensiunea astfel creată dinamitează trăirile şi confruntările - la început mocnite, apoi dând în clocot tot mai abitir. Faptul că fiul tatălui său, Andrei, nu-i seamănă acestuia (dar deloc!) nu aruncă nici un dubiu asupra mamei preoteasă, (ferit-a Sfântul!), ci doar a condiţiei morale execrabile a predicatorului în sutană. Oportunist şi de o enormă rea-credinţă, zvârcolindu-se cu stropi (şi cu toate clişeele verbale popeşti - cele corecte politic sub aspect duhovnicesc, dar atât...), omul se arată în toată hidoşenia lui sufletească şi intelectuală. Vorba mieroasă completează comportamentul fals, viclean, iar acţiunile pe care le întreprinde sunt de natură a-i asigura, dacă chiar ar crede în dreptatea Divină, un loc deloc confortabil în Iad. Dar... nu asta contează. Totul e aranjabil, ca în orice religie cu un caracter profund tranzacţional: ţine Tu, Doamne, căinţa mea, mătăniile şi acatistele... dar îmi dai, în prea cinstit barter, ocrotire... mă scoţi basma curată, oricât de murdar aş fi eu. Căci, pentru asemenea specimene, bunătatea Celui de Sus ar trebui, cred ei, să lase pe planul al doilea... al treilea... mai încolo, spre coadă, dreptatea. Răspundere, compasiune, înţelegere? Asta intră la "şi altele", fiind tratate cu slinoasă unsuroşenie.

Confruntarea acestor două poziţii de ordin etic reprezintă substanţa de bună calitate a spectacolului. Fără discursuri dogmatice sau predici ecleziastice, spectatorul este pus să-şi facă doar o părere, poate o evaluare a defectelor şi a unor păcate ce ţin de mentalitate, atitudine şi comportament: în fond, ce este mai grav şi mai condamnabil prin prisma Scripturilor: să iubeşti "necuvenit", sau să fii fariseu, lacom, nemilos şi nepăsător faţă de propriile tale greşeli?

Pe aceste coordonate, spectacolul de la Apollo 111 se aşează temeinic şi îşi face, fără pretenţii estetice ori filosofice, dar cu seriozitate şi acurateţe treaba. Nu incriminează, nu justifică, nu pledează. Doar prezintă, (totul), la modul serios, echilibrat şi convingător. Cu încredere în discernământul publicului chemat să vadă şi să priceapă cât de complicată e viaţa... cât de fragilă, uneori chiar iluzorie, este graniţa dintre bine şi rău.

Esenţială, în acreditarea acestui demers, se dovedeşte prestaţia actoricească. Spre lauda lor, cei cinci interpreţi au înţeles ce înseamnă o echipă, s-au completat şi sprijinit reciproc. Se observă că ei cred şi că le place ceea ce sunt puşi să facă. În personajul Andrei, Andrei Sabău creează un tânăr furios - nu în accepţia teatrului englezesc al anilor '60 ci - în sensul revoltei întemeiate împotriva ipocriziei, a dogmatismului dublat de făţărnicie şi laşitate. Mai puţin generos (dată fiind că ocupă un plan mai retras în economia dramaturgică), Vlad Nemeş evoluează, în acord cu condiţia unei umilinţe asumate şi imposibil de depăşit specifică personajului său, Bostan, temător şi mereu ambiguu. Mai spumos, prin duplicitatea gargarologică şi prin necinstea crocantă, de turnător versat, dublat permanent de slugărnicia plină de tupeu şi imoralitate este rolul lui Bogdan Nichifor, pe care actorul îl dinamizează convingător şi funcţional în panoplia relaţiilor care conduc spre apogeu conflictul. Căci, aşa cum scria un poet al perioadei staliniste, "partidul e-n toate... e-n cele ce sunt / şi-n cele ce mâine vor râde la soare".

Coaliţia pentru familia-model, alcătuită din Popa Dănuţ şi Preoteasa Lenuţa este animată scenic, după principiul mecanic "bielă-manivelă", de Vasile Andriuţă (recidivist spre emploi în rolurile cu sutană) şi de Mihaela Teleoacă. Cei doi actori, ajutaţi şi de contururile clare, dar nu didactice, detectabile în materialul dramaturgic avut la dispoziţie, înfăţişează cu exactitate şi chiar cu verosimilitate cutele complicate ale unei relaţii bazate nu pe iubire şi întrajutorare, ci pe dependenţă şi complicitate.

Cadrul scenografic, conceput de Alexandra Panaite nu este de mare rafinament, preferând elementele funcţionale şi semnificative în concreteţea lor primară. Mai bine aşa, decât să-şi fi făcut o partitură pe cont propriu. Soluţia unui segment de virtualitate, preferată la înfăţişarea străzii unde are loc accidentul mortal, părea tentantă, dar a fost repede abandonată atunci când lucrurile intră în miezul lor dur, cleios, greu înghiţibil.

Atât scriitura dramaturgică, cât şi regia sobră, dar exactă şi deloc atrasă de artificii speculative a Elenei Morar, conferă reprezentaţiei exact ce trebuie pentru ca produsul final să fie credibil, valabil şi respectabil: mă refer la adecvarea fericită a mijloacelor de exprimare artistică la ceea ce-şi propun ideile să exprime. Fără a se strădui să emoţioneze, ci doar să convingă, spectacolul atrage prin premisele de la care se coagulează, amuză, irită sau scârbeşte, dar - mai ales - provoacă la reflecţie. Ce ar trebui, mai mult de-atît?

---

[i] Cer scuze generaţiilor mai tinere care nu pricep ce-i cu Ciulei şi cu Elisabeta - unul dintre spectacole sale magnifice, inegalabile ale marelui regizor, care a marcat generaţia anilor '70 -'80.

Duo Kitharsis în recital la Instituto Cervantes

Instituto Cervantes din Bucureşti organizează marţi, 20 martie 2018, ora 19:00, în Sala Auditorium (Bd. Regina Elisabeta 38), un recital susţinut de Duo Kitharsis care are în componenţa sa pe chitariştii Alexandra Petrişor şi Dragoş Horghidan.
In program lucrări de J. Rodrigo, M. de Falla, S. Dragoi, A. Soler, C. Stefănescu-Pătraşcu.

Intrarea este liberă în limita numărului de locuri disponibile. Accesul în sală se face pe baza unei solicitării de rezervare de loc trimisă la adresa de mail cultbuc@cervantes.es.
Rezervarea devine valabilă numai dacă solicitantul a primit în scris o confirmare de disponibilitate de locuri.

Duo Kitharsis a luat fiinţă la Bucureşti, în anul 2009. După absolvirea cu succes a Facultăţii de Interpretare Muzicală din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa de chitară a Lect. Univ. Dr. Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu, muzicienii îşi continuă studiile de Master în duo de chitare la Staatliche Hochschule für Musik und Darstellende Kunst Stuttgart avându-i ca profesori pe Duo Kaltchev - Ivo şi Sofia Kaltchev.

Începând cu anul 2013, Duo Kitharsis studiază la Conservatoire de Strasbourg, la clasa unuia dintre cele mai celebre duo-uri de chitară din lume, Duo Melis - Alexis Muzurakis şi Susana Prieto. În iunie 2016, cei doi termină studiile de Master, fiind absolvenţi ai Academiei de Muzică şi ai Universităţii din Strasbourg, cu menţiunea "Excelent".

Duo Kitharsis a participat la diverse competiţii, obţinând următoarele distincţii:

Premiul I la Festivalul Internaţional de Chitară Transilvania, Ediţia a IX-a, Cluj-Napoca (România) în 2011.
Premiul II la Concursul European de Chitară Clasică Enrico Mercatali, Ediţia a X-a, Gorizia (Italia) în 2013.
Premiul Champagne Mailliard la Concursul European de Muzică de Cameră Ediţia XXVIII, Paris (Franţa) în 2014.
Premiul I la Concursul "Drumul spre celebritate", Ediţia a V-a, Bucureşti (România) în 2014.
Premiul I la "Concorso di Esecuzione Musicale" , Citta di Piove di Sacco, Ediţia a VII-a, Padova (Italia) în 2014.
Premiul I "Concorso Internazionale di Esecuzione Musicale", Ediţia a II-a, Castel Ritaldi (PG), (Italia) în 2014.
Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Chitară Clasică, Ediţia a IX-a, Olsztyn (Polonia) în 2014.
Premiul II la Concursul Internaţional de « Duo de Chitară » L.I.G.I.T.A., Ediţia a XXV-a, Liechtenstein în 2016.

Cei doi muzicieni a susţinut concerte alături de artişti internaţionali de renume în diverse festivaluri de chitară, cum ar fi: Festivalul Internaţional de Chitară Transilvania (Cluj-Napoca, România), Terra Siculorum (Odorheiu Secuiesc, România) şi Hibernal de Chitară (Bucureşti, România).

Pe lângă recitaluri susţinute pe unele dintre cele mai importante scene ale României, precum: Ateneul Român, Sala Radio, Palatul Suţu, Palatul Cantacuzino, Palatul Mogoşoaia, Castelul Peleş, ei au cântat şi într-unul dintre cele mai apreciate festivaluri de muzică clasică, Festivalul Internaţional George Enescu, în 2011.

În 2014, a III-a ediţie a turneului extraordinar "Muzica în Palatele României" i-a avut ca protagonişti pe Duo Kitharsis. Concertele s-au desfăşurat la Palatul Mogoşoaia, Castelul Peleş şi la Palatul Marincu, dovedind un real succes în rândul publicului iubitor de muzică clasică.
Tot în 2014, Duo Kitharsis susţine concertul anului din cadrul seriei "Nouveaux Talents" pe scena Auditoriumului - Cité de la musique et de la danse din Strasbourg, iar în 2015 debutează la Paris, la Hôtel de Soubise - Archives Nationales în cadrul sezonului de concerte organizate de către Asociatia Jeunes Talents, 2015 fiind şi anul când înregistrează primul CD cu lucrări din creaţia compozitorilor Jean Philippe Rameau, Mauro Giuliani, Dusan Bogdanovici, Manuel de Falla şi Astor Piazzolla. CD-ul, care include atât lucrări original scrise pentru două chitare cât şi transcripţii proprii, s-a bucurat de un mare succes în rândul melomanilor.

Ei au cântat în premieră naţională Concertul pentru două chitare şi orchestră de Mario Castelnuovo Tedesco, cu Orchestra Naţională Radio Bucureşti şi cu Filarmonica din Constanţa.
Duo Kitharsis a fost invitat să susţină concerte pe scenele internaţionale din Germania, Franţa, Italia şi Polonia.

Duo Kitharsis cântă pe instrumente realizate de către lutierul român Alexandru Marian (http://chitareconcert.wordpress.com/).

Adele - planta carnivoră, la Fiction Tuesdays

Centrul Ceh continuă proiecţiile Fiction Tuesdays, un nou program de proiecţii de film. Marţea aceasta, 20 martie 2018, de la ora 20:00, va fi proiectată comedia poliţistă Adéla jeste nevečeřela / Dinner for Adele, în regia lui Oldrich Lipský.

Fiction Tuesdays, ediţia de primăvară, aduce 6 filme de ficţiune cehoslovace, aparţinând Noului Val, însă mai puţin cunoscute publicului de aici. Cu toate acestea, filmele sunt emblematice pentru cinematografia cehoslovacă, fiind selectate pentru a se încadra în tema fantasticului şi science fiction-ului, unele având şi un substrat comic. Primele trei filme, Ferat Vampire, Ikarie XB 1 şi When the Cat Comes, au fost primite cu căldură de publicul fidel al Centrului Ceh, dar şi de cei pasionaţi de astfel de filme.

Adéla jeste nevečeřela / Dinner for Adele este o comedie poliţistă savuroasă şi totodată un film suprarealist, conturată în jurul celebrului detectiv newyorkez Nick Carter, care este convocat în Praga anilor 1900 pentru a investiga dispariţia unui câine, mai exact, a Marelui Danez al contesei Thun. În timpul investigaţiei, detectivul american - un personaj ce se creionează în literatura romanelor de duzină începând cu anul 1866 şi dăinuie în benzile desenate şi totodată în filmele hollywoodiene până în anii '90 - se confruntă cu o serie de crime misterioase, comise de diabolicul botanist Baron von Kratzmar (alias "Grădinarul") împreună cu planta sa carnivoră, Adele.

Renumitul animator Jan Švankmajer contribuie decisiv la atmosfera anilor 1900 prin gadget-urile neobişnuite create şi inserţiile secvenţelor de animaţie, într-o zonă ce aminteşte de The Little Shop of Horrors (1960) al lui Roger Corman. Copilul din flori dintre Sherlock Holmes şi Inspector Gadget, Nick Carter devine obiectul purei plăceri cinematografice într-o comedie cehă clasică: o vastă imaginaţie suprarealistă centrată spre nicăieri, dar corelată atent prin elementele identităţii culturii vizuale şi prin energia încântătoare. Ostentaţie vizuală înfloritoare la superlativ.

Proiecţia are loc la Centrul Ceh (str. Ion Ghica, nr. 11, Bucureşti), pe 20 martie 2018, de la ora 20:00. Uşile se deschid la ora 19:30 şi veţi fi întâmpinaţi cu ceai cald şi entuziasm. Intrarea este liberă, iar subtitrarea este în limba engleză.

Eveniment Facebok aici.

Parteneri media: Radio Guerrilla, art7.fm, Arte şi Meserii, Dilema Veche, Filme Cărţi, LiterNet.ro, MovieNews, Observator Cultural, Radio România Cultural, Romania Journal, Sub25, Zeppelin, Ziarul Metropolis.

Programul One World Romania. 2018

Pentru mai multe detalii, descărcaţi broşura din josul acestei pagini. Preţul biletelor este 10 lei şi se pot achiziţiona online aici, sau la casele de bilete ale oricărui dintre cinematografele la care au loc proiecţii.

(Clickl pe program pentru mărire)

Descarcă broşura One World Romania, 2018 aici..

Dragoste la prima (re)vedere - Breakfast at Tiffany's (1961)

Abia s-a crăpat de ziuă şi oamenii din New York încă nu s-au trezit. Pe o stradă pustie din Manhattan trece un taxi galben din care coboară o femeie cu nişte ochelari de soare supradimensionaţi. Se opreşte la numărul 727 de pe Fifth Avenue, în faţa unei clădiri pe frontispiciul căreia scrie Tiffany and co. Femeia se uită în sus, la statuia ce susţine firma, merge în faţa vitrinei şi, în timp ce scrutează bijuteriile expuse, scoate dintr-o pungă de hîrtie o bucată de patiserie din care muşcă indiferentă. În mîna cealaltă are o cafea într-un pahar de plastic. Femeia este Audrey Hepburn şi, dacă vă amintiţi scena asta, înseamnă că vă amintiţi cel mai promiţător început de film care s-a făcut vreodată.

După primele cadre, povestea scrisă de Truman Capote şi regizată de Blake Edwards pare a curge cu naturaleţea unui rîu ce îşi urmează neabătut drumul. Se adaugă una după alta dimineţi, înserări, nopţi şi zile din viaţa lui Holly Golightly, personajul interpretat de Hepburn. Nu ştii cum trec două ore şi te laşi purtat de val, cînd amuzat, cînd emoţionat pînă la lacrimi. Însă acolo, în primele două minute şi jumătate de început, se ascunde o întreagă lume. Este lumea celor care speră şi îndrăznesc să viseze.

Deşi pînă la rolul din Mic dejun la Tiffany, Audrey Hepburn jucase în multe filme care o făcuseră celebră şi cîştigase deja premiile rîvnite de orice actor (Oscar, Golden Globe, BAFTA, pentru Vacanţă la Roma, 1953), deşi ulterior a avut cel puţin încă două apariţii memorabile (Regina Lampert în Şarada, 1963 şi Eliza Doolittle în My Fair Lady, 1964) a ajuns să se identifice aproape total cu acest film. Holly Golightly, aşa cum a interpretat-o Audrey Hepburn, nu este doar "prefăcuta autentică", e prefăcuta autentică perfectă.

Poţi vedea de nenumărate ori Mic dejun la Tiffany şi de fiecare dată să fii uimit de şarmul lui, de privirea nevinovată pe care o afişează Holly cînd constată că, din nou, nu are cheile la ea şi trebuie să sune la apartamentul vecinului japonez. Te va distra, - a cîta oară? - momentul în care, în timpul unei petreceri, aprinde cu ţigara coafura ca un cuib de rîndunici din capul unei dame; pe care o salvează totuşi un pahar cu alcool turnat în creştet taman la ţanc pentru evitarea incendiului. Spectatoarele materialiste îi vor admira tenacitatea cu care îşi urmăreşte scopul de a pune mîna pe o partidă bună: neapărat un tip sub 50 de ani, situat în primii 10 cei mai bogaţi bărbaţi din America. Sau, în caz de extremă şi disperată urgenţă, din Brazilia. Dacă eşti o romantică incurabilă, vei suspina pentru bietul Paul Varjak (George Peppard), respins de Holly; dacă îţi plac felinele, vei fi impresionat de salturile pline de personalitate ale Pisicii fără nume şi vei fi îngrijorat de soarta ei; chiar dacă nu ştii exact care dintre cele 9 pisici folosite la filmări este cea aruncată în ploaie. Dacă nu îţi plac nici blonzii cu ochi albaştri, nici animalele de companie, s-ar putea să fii fascinat de eleganţa lui Audrey Hepburn. De fapt nici nu prea ai cum să nu fii, fosta balerină cu sînge albastru a transformat Mic dejun la Tiffany în propriul ei podium de modă, pe care păşeşte cu stil şi infinit de multă graţie. Asta după ce foloseşte parfumul ţinut strategic în cutia poştală.

Audrey Hepburn nu avea prea multe atuuri care să îi garanteze succesul la Hollywood. Nu făcuse cursuri de actorie şi nu s-a considerat niciodată frumoasă. Unde mai pui că era îngrozitor de slabă pentru a se compara cu divele senzuale ce făceau furori în epocă. Şi totuşi, cu aspectul ei fragil, cu atitudinea uneori semi-năucă, în Mic dejun la Tiffany arată ca scoasă din cutie chiar şi atunci cînd e proaspăt trezită din somn. Nu degeaba a fost votată de mai multe ori, chiar şi la cîţiva ani distanţă de la dispariţia ei, una dintre cele mai frumoase şi elegante femei din lume.

Şi dacă nu ai văzut Mic dejun la Tiffany, tot te-ai întîlnit măcar o dată cu imaginea ei din acest film, în cele mai neaşteptate locuri din lume. Mie mi s-a întîmplat să îmi zîmbească dintr-o fotografie alb-negru, în timp ce mă plimbam pe o stradă plină de culoare din Burano, mica insulă însorită de lîngă Veneţia. Vîntul a dat la o parte perdeaua de la fereastra pe lîngă care treceam şi am descoperit că pe un perete de dinăuntru stătea chipul ei înrămat. Era luminos şi zglobiu, cu părul prins în coc, tiara pe creştet şi portţigaretul în mînă. Strada era pustie.

Între timp, pe o stradă pustie din Manhattan trece un taxi galben din care coboară o femeie cu nişte ochelari de soare supradimensionaţi. Se opreşte la numărul 727 de pe Fifth Avenue, în faţa unei clădiri pe frontispiciul căreia scrie Tiffany and co. Femeia se uită în sus, la statuia ce susţine firma, merge în faţa vitrinei şi, în timp ce scrutează bijuteriile expuse, scoate dintr-o pungă de hîrtie o bucată de patiserie din care muşcă indiferentă. În mîna cealaltă are o cafea într-un pahar de plastic. Femeia este Audrey Hepburn şi, dacă vă amintiţi scena asta, înseamnă că vă amintiţi faimoasa ei rochie din satin negru, mănuşile lungi şi fabulosul colier de perle. În 2006, rochia s-a vîndut cu peste 900.000 de dolari la o licitaţie, iar zilele trecute (în 10 martie 2018) s-a stins din viaţă Hubert de Givenchy, creatorul ei. Spunea că piesa de rezistenţă din garderoba oricărei doamne, celebra little black dress, trebuie să fie simplă, tocmai de aceea e foarte greu să o realizezi. Între cei doi a existat o relaţie specială, Audrey Hepburn i-a fost muză şi obişnuia să spună despre el că nu e un simplu couturier, ci un "creator de personalitate". Înclin să cred că e doar o jumătate de adevăr. Căci fără personalitatea lui Audrey Hepburn, naivă, optimistă şi seducătoare în rolul personajului Holly Golightly, poate că rochia ar fi avut un alt destin.

Marilyn Monroe a fost prima opţiune pentru Mic dejun la Tiffany. Mărturisesc că nu reuşesc să îmi imaginez o asemenea eventualitate. În mintea oricui, Marilyn e îmbrăcată în rochia albă ridicată de curentul de aer de la gura de aerisire a metroului, iar Audrey în cea neagră. Purtată neapărat cu colierul de perle, căci diamantele pe care le vînd cei de la Tiffany and co. nu se potrivesc decît doamnelor trecute de 40 de ani.

Legile karmice și calea spre fericire (VIDEO)

Legile karmice ne pot schimba total pespectiva asupra vieții. Sunt percepte pe care dacă le respectăm, universul ne dă tot ce avem nevoie pentru a trăi viața așa cum ne dorim.

Echilibrul dintre relația noastră cu cosmosul, pe de-o parte și gândurile și acțiunile noastre de cealaltă parte este determinat de legatura dintre cauză și efect. Această legatură ne transmite că fiecare gând, cuvânt sau faptă a noastră eliberează în lume o energie specifică și influențează realitatea în care trăim.
Sufletul și cugetul nostru sunt mereu pe drum, într-o călătorie nesfârșită, însă energiile produse de gânduri și acțiuni pot avea un impact spectaculos asupra existenței noastre, transformând într-un mod pozitiv drumul nostru prin viață.
Karma este acea "munca spirituală" pe care trebuie să o îndeplinim zi de zi pentru a ne modela gândurile și implicit, acțiunile spre a găsi echilibrul care să ne asigure pacea și liniștea interioară.

Legile karmice și influența lor asupra vieții

Deși, în conceptia generală karma este văzută ca o pedeapsă pentru faptele rele din trecut, în realitate lucrurile nu stau deloc așa. Karma se referă la reflectările sufletului nostru, care ne pot arăta unde am fost, unde suntem și unde am putea ajunge dacă reușim să înțelegem lecțiile care ne sunt destinate în această viață.
Legile Karmei au fost menționate în scripturile indiene antice în limba sanscrită și relevă faptul că orice am face și orice decizie am lua aceasta se va întoarce la noi, uneori înzecit. Călăuzirea gândurilor noastre după cele 12 legi ale karmei ne va ajuta să înțelegem cum trebuie să acționăm și ce trebuie să acceptăm pentru a ne găsi echilibrul interior și pentru a trăi fericiți.
Cele 12 legi ale karmei care îți vor schimba viziunea asupa vieții:
1. „Culegi ceea ce semeni”.
Aceasta lege mai este cunoscută și ca legea cauzei și a efectului. Ceea ce dăm universului, primim inapoi. Fapte bune atrag evenimente bune, oameni buni, situații și circumstanțe bune, în timp ce faptele rele în mod inevitabil atrag tot ceea ce este negativ. Dacă ceea ce ne dorim este fericire, iubire, pace, prietenie… atunci ar trebui să fim fericiți, iubitori și adevărați prieteni.
2. Legea creației
Viața nu se întâmplă pur și simplu, ci suntem coparticipanți, suntem într-o relație strânsă cu universul. De aceea, tot ceea ce ne înconjoară ne dă indicii cu privire la interiorul nostru.
3. Legea umilinței
Umilința este o trăsătură necesară pentru a descoperii fericirea. Umilința este primul pas spre înțelepciune și, mai apoi, spre fericire. A avea o atitudine umilă nu înseamnă să-ți pui cenușă în cap, ci să răspunzi cu calm, cu înțelepciune, cu blândețe și cu iubire celor care se îndreaptă către tine cu nervi, cu agresiune, cu răutate, invidie sau porniri dușmănoase.
4. Legea evoluției – „Oriunde ajungi, acolo trebuie să fii”
Nu trebuie să îi schimbăm pe cei din jurul nostru sau locurile, ci pe noi înșine. Cel mai mare dar care ne este dat este chiar lumea noastră interioară și singurul factor pe care îl putem cu adevărat controla.
5. Legea responsabilității
Se referă la faptul că trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în viața noastră. Gândurile negative, tensiunea, teama, frica, invidia sunt aducătoare de rele. Simpla schimbare a modului în care gândești, înfruntarea temerilor de orice fel și asumarea efectelor, pot să reprezinte calea spre bine.
6. Legea conexiunii
Trecutul-prezentul-viitorul, toate trebuie să fie conectate. De aceea, fiecare pas duce către un alt pas și așa mai departe. Nici primul și nici următorul pas nu sunt de importanță mai scăzută, pentru că de fiecare am avut nevoie ca să îndeplinim un scop.
7. Legea concentrării
Nu te poți gândi la două lucruri în același timp. Atunci când ne focusăm asupra valorilor noastre spirituale, este imposibil să avem gânduri de joasă factură cum ar fi mânia, suferința sau invidia.
8. Legea generozității și a ospitalității
Dacă tu crezi că ceva este adevărat, atunci la un moment dat în viața ta vei fi chemat să demonstrezi acel adevăr particular. Este un moment când trebuie să punem în practică ceea ce am învățat.
9. Legea lui aici și acum
Dacă ne întoarcem mereu în trecut nu reușim să fim în totalitate în prezent. Acest lucru ne împiedică să avem visuri noi și să descoperim lucruri și oameni noi și crează o barieră în calea fericirii personale.
10. Legea schimbării
Istoria se repetă până când ne învățăm lecția și până când ne dăm seama ce trebuie să schimbăm în drumul nostru.
11. Legea răbdării și a recompensei
Adevărata bucurie vine după ce facem ceea ce trebuie să facem și avem răbdare, conștienți că ceea ce ne dorim se va materializa la momentul oportun.
12. Legea semnificării și inspirației
Ne oferă lecția de viață potrivit căreia "primești ceea ce oferi". Adevărata valoare a ceea ce trăiești este rezultatul energiei pe care tu o investești în acel ceva și ce semnificație dai chiar tu acelei trăiri. Dacă ceea ce aduci în viața ta este din iubire, iubirea va fi cea care îți va marca existența și îți va lumina calea spre fericire.

Interpretarea viselor: ce înseamnă când visezi pe cineva mort?

Interpretarea viselor: ce inseamna cand visezi pe cineva mort?

|I. S.joi, 16:48

Share pe Facebook

Cu siguranta ti s-a intamplat si tie sa visezi o persoana care a decedat. Ce spune interpretarea viselor despre acest lucru? Ce inseamna de fapt.
Misticii care se ocupa de interpretarea viselor sustin ca visele noastre pot fi conexiuni cu alte lumi, inaccisibile in mod constient. In timpurile stravechi, se credea ca atunci cand visezi pe cineva mort inseamna ca primesti un semn care nu poate fi ignorat.
Interpretarea viselor. Persoanele decedate apar in visele noastre cu un mesaj, un sfat sau un avertisment pe care trebuie sa il intelegem pentru a evita problemele si greselile care pot aparea in vietile noastre.
Oamenii de stiinta cred ca visele despre rude sau prieteni care au murit sunt doar o manifestare a depresiei sau a sentimentelor de vinovatie. Cartile recente care abordeaza subiectul persoanelor decedate care apar in vis, nu iau in considerare mai multe nuante: persoana moarta este in cimitir, este vie si fericita, invie in fata noastra sau o percepem ca fiind decedata de mult timp, scrie learning-mind.com
Interpretarea viselor. Se crede in mod frecvent ca visele despre persoanele care au murit, in care vorbim cu ele, le ascultam sfaturile sau fac ceea ne spun, sunt un semn de vesti neasteptate sau schimbari in viata. Interpretarea crestina a cartilor despre vise sustine ca avem astfel de vise atunci cand sufletul persoanei decedate nu si-a gasit inca pacea. Se cere apoi sa se faca ritualuri suplimentare in biserica pentru sufletul persoanei decedate.
Interpretarea viselor despre persoanele decedate in ritualurile pagane se rezuma la respectarea tuturor cerintelor persoanei decedate pentru a evita furia zeilor.
Chiar daca este inspaimantator sa visezi persoane moarte, acesta poate fi n semn bun. In caz ca visezi ca o persoana moarte invie, ar putea insemna ca ceva ce ai pierdut este pe punctul de a se intoarce la tine.
Interpretare viselor. O carte englezeasca pentru interpretarea viselor sustine ca visele cu persoane moarte sunt un semn de vesti bune in familie, precum o nunta, nasterea unui copil sau un eveniment fericit. In plus, daca visezi o ruda moarta inainte de nunta, este un semn ca nunta nu ar trebui sa se intample.
Interpretare viselor. Atunci cand visezi parinti care au murit, este un semn ca ceva rau urmeaza sa se intampla.
Cateodata, visele in care comunici cu parintii decedati te pot ajuta sa iti gasesti pacea interioara, increderea si chiar sa iti cresti succesul in afacere si bunastarea familiei.
Se crede, de asemenea, ca este imposibil sa influentezi visele in care apar persoane decedate pe care le-ai iubit.

Mihai Voropchievici: Cele mai fermecătoare trei calități ale fiecărei zodii

18 Mar 2018 - 08:15

Samuel Franklin

Numerologul Mihai Voropchievici a prezentat la ”Adevăruri ascunse” de la Antena 3 care sunt cele mai fermecătoare trei calități ale fiecărei zodii.

ADVERTISING

inRead invented by Teads

Ați cunoscut vreodată pe cineva care este atât de fermecător și carismatic încât să lumineze fiecare cameră în care intră? Zâmbetul și personalitatea încrezătoare te-au lăsat în largul tău, iar persoana respectivă pare să știe exact ce face.
Unele zodii fermecătoare din horoscop știu exact cum să-i câștige pe alții.
Cu personalitatea lor incredibil de caldă, sunt ușor de plăcut pentru toată lumea din jurul lor. Ei își fac prieteni cu ușurință, și sunt tipul de persoane pe care oamenii vor să le aibă în jur.
Probabil știți despre cine vorbesc. E acea persoană de încredere și caldă care este un mare prieten și atrage mulți admiratori.
Personalitatea sa caldă și încurajatoare îi face pe oameni să se simtă minunați în preajma sa, într-un fel, NICIODATĂ, nu spune lucrurile greșit. Glumele sale vă fac să râdeți, ochii strălucesc când vorbește despre pasiunile sale și întotdeauna privește partea pozitivă a lucrurilor.
Când se află la o petrecere sau la un eveniment social, oamenii gravitează în jurul acestei persoane și este destul de ușor să vedem de ce. Personalitatea ei este pur și simplu plăcută și fermecătoare!
Dacă vă întrebați de ce unii oameni sunt mai fermecători decât alții, puteți privi astrologia. Unele semne zodiacale sunt în mod natural carismatice și atrăgătoare.
Aceste semne prietenoase, optimiste spun toate lucrurile potrivite pentru a-i face pe alții să se simtă în largul lor și au tipul de personalitate pe care vă place să-l aveți în jur.

BERBEC

Un Berbec este fermecător de la șosete. Personalitatea sa încrezătoare se arată într-adevăr atunci când vorbiți cu un nativ în Berbec.
Zâmbește puternic și este atent cu toată lumea cu care vorbește. Adresează întrebări la care oamenii răspund cu plăcere și îi pasă cu adevărat de cei din jur.
Îi place să-i încurajeze pe ceilalți să rămână pozitivi și știe ce să spună pentru a-i face pe oameni să zâmbească.

GEMENI

Un nativ în Gemeni are atât de mulți admiratori și este destul de evident de ce – este incredibil de fermecător. Are o vorbă bună care știe să câștige admirația altora.
Îi place să-i facă pe alții să se simtă bine în pielea lor și încearcă să fie o persoană plăcută.
La petreceri și la evenimente sociale, Gemenii mereu fac apel la oameni noi. Nu are nicio problemă să se apropie de ceilalți și să le ofere un zâmbet mare. Și oamenii sunt cu siguranță impresionați de personalitatea sa caldă, socială.

BALANȚĂ

Personalitatea unei Balanțe atrage atât de mulți prieteni și fani. Toată lumea îi iubește.
Cu atitudinea sa veselă, Balanța îi captivează pe alții. Ea spune toate lucrurile potrivite pentru a vă face să vă simțiți bine și ea știe pur și simplu cum să vă facă să vă lăsați dus de val.
Îi încurajează pe ceilalți să facă tot posibilul și îi asigură că îi pasă. Nu e de mirare de ce este atât de populară!

VĂRSĂTOR

Un Vărsător încrezător este o persoană foarte carismatică. Îi place să-i facă pe alții să râdă și continuă să facă glume care te fac să zâmbești.
Când vorbește cu tine, întâlnești cu adevărat o persoană căreia îi pasă de ceea ce ai de spus. Balanța îi face pe oameni să zâmbească și este pur și simplu irezistibilă.

Cele mai fermecătoare trei calități ale fiecărei zodii

Berbec: nebunie, spontaneitate, sinceritate
Taur: rafinat, spirit practic, fidelitate
Gemeni: cretivitate, deschidere, curiozitate
Rac: stabilitate, sensibilitate, perseverență
Leu: magnetism, optimism, loialitate
Fecioară: logică, implicare, cochetărie
Balanță:sociabilă, empatie, spontaneitate
Scorpion: mister, senzualitate, gândire pătrunzătoare
Săgetător: aventură, veselie, volubilitate
Capricorn: determinare, sobru, umor
Vărsător: sinceritate, deschidere, minte brici
Pești: compasiune, simplitate, generozitate

Eveniment deosebit în familia deputatului Laurențiu Leoreanu. Acesta va fi socru mare

Eveniment deosebit în familia deputatului Laurențiu Leoreanu. Acesta va fi socru mare

• 
• 

Publicat: Sâmbătă, 17 Martie 2018 17:12

Deputatul Laurențiu Leoreanu va avea în luna mai, anul curent, un eveniment deosebit în familie. După ce, anul trecut, băiatul său Alexandru Leoreanu s-a căsătorit, iată că anul acesta urmează să se căsătorească cel de-al doilea băiat, Mircea Leoreanu.
Deputatul Laurențiu Leoreanu ne-a declarat că este foarte emoționat și speră ca băiatul său, după căsătorie, să rămână în municipiul Roman cu familia.
Mircea Leoreanu se va căsători cu Ramona.
„Sunt fericit și mă bucur mult. Mă bucur pentru tineri; pentru mezinul familiei și pentru prietena lui, Ramona. Suntem alături de ei și-i susținem pentru că ne sunt foarte dragi.
Ne bucurăm că ei cresc, că ei își formează familiile lor iar noi ne întristăm că trec anii și îmbătrânim. Sperăm ca toate lucrurile să meargă bine, așa cum a fost și la băiatul cel mare, sperăm ca familia noastră să crească.
Mai sper ca să rămână în localitate, cu noi. Ramona nu este din localitate dar sper să vină să locuiască aici și măcar un băiat să rămână alături de mine. Evenimentul deosebit va fi la jumătatea lunii mai”, a declarat deputatul Laurențiu Leoreanu.
Le urăm casă de piatră!
Romanul Financiar

„Dacă nu sprijină acum Moldova și Romanul, cei care ne conduc nu vor mai reuși să păcălească oamenii cu vorbe la următoarele alegeri!”

„Dacă nu sprijină acum Moldova și Romanul, cei care ne conduc nu vor mai reuși să păcălească oamenii cu vorbe la următoarele alegeri!”

• 
• 

Publicat: Sâmbătă, 17 Martie 2018 19:25

Primarul municipiului Roman Lucian Micu a participat, sâmbătă, la Adunarea Regională a Organizațiilor Liberale din Moldova, care a avut loc la Bacău. La finalul întâlnirii, s-a adoptat o rezoluție importantă „UNIȚI, RIDICĂM MOLDOVA”.
Adunarea Generala Regionala a organizațiilor PNL din Moldova - Bacău 17 martie 2018, s-a desfășurat in prezenta președintelui Partidului National Liberal Ludovic Orban și a secretarului general Robert Sighiartau.
„Astăzi, la Bacău, am participat la Adunarea regională a organizațiilor liberale din Moldova. Sper ca măcar în anul aniversării centenarului Marii Uniri să punem pe lista de priorități zona noastră, pentru că și cetățenii din Moldova istorică merită să aibă condiții de viață ca cei din regiunile dezvoltate din țară, nu mai vorbesc de decalajul față de țările europene.
Cu acest prilej, am adoptat o declarație prin care am reamintit importanța infrastructurii - nevoia ca autostrăzile Brașov - Bacău și Iași Târgu Mureș să depășească stadiul vorbelor, la fel cum am reamintit că Moldova are nevoie de un Spital regional, care să le ofere pacienților sănătate.
Sunt multe lucruri de care Moldova și Romanul au nevoie și sper ca cei care ne conduc să audă și să înceapă să acționeze de acum pentru binele nostru, altfel nu cred că vor mai reuși să păcălească oamenii cu vorbe la următoarele alegeri”, a declarat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.
Romanul Financiar